Skip to Content

Tuesday, October 22nd, 2019

Jon Huntsman, desemnat ambasador al SUA la Moscova

Closed
by July 19, 2017 General

Preşedintele Donald Trump l-a desemnat marţi pe diplomatul Jon Huntsman ca ambasador al Statelor Unite în Rusia, a anunţat Casa Albă într-un comunicat preluat de AFP. Ca toţi ambasadorii americani, Huntsman va trebui confirmat în funcţie de Senat.

Republicanul moderat Jon Huntsman, în vârstă de 57 de ani, mormon, a fost trimis de fostul preşedinte Barack Obama ca ambasador în China, din 2009 până în 2011 şi vorbeşte fluent dialectul mandarin al limbii chineze. A mai fost ambasador în Singapore, în 1992-1993, în mandatul preşedintelui George Bush senior. La vremea respectivă, el a fost cel mai tânăr ambasador american din ultimii 100 de ani. Numele său a fost vehiculat şi ca de secretar de stat în administraţia Trump, dar în cele din urmă pe post a fost numit Rex Tillerson, notează Agerpres.

Timp de câteva luni, în 2012, Huntsman a încercat şi să candideze la preşedinţia SUA, din partea Partidului Republican. El s-a retras relativ devreme din cursă şi l-a susţinut pe Mitt Romney, care a fost până la urmă nominalizat de partid drept contracandidat al democratului Obama.

Jon Huntsman a fost ales de două ori guvernator al statului Utah, a doua oară cu 78% din voturi, după care nu a mai candidat. El a condus statul american unde mormonii au cea mai mare pondere din 2005 până în 2009.

În sectorul privat, Huntsman a fost membru în consiliile de administraţie ale unor mari companii, printre care lanţul hotelier Hilton, concernul petrolier Chevron, Ford Motor şi producătorul de utilaje de şantier Caterpillar.

Este căsătorit din 1983 şi are şapte copii, dintre care două fiice adoptive originare din China şi India.

Previous
Next