Skip to Content

Thursday, October 17th, 2019

TOP 10 cele mai îndatorate țări din lume; Surprize mari pe primele poziții

Closed
by July 25, 2017 General

TOP 10 cele mai îndatorate țări din lume; Surprize mari pe primele poziții

Majoritatea ţărilor din lume prezintă un raport îngrijorător al datoriei publice faţă de PIB. Printre ţările din top 10 se regăsesc state cu un nivel de viață foarte înalt, precum Portugalia, Japonia, Italia, Grecia şi Singapore, potrivit Business Insider.

Datoriile reprezintă o practică de bază şi o soluţie pentru orice economie funcţională. Guvernele lumii împrumută bani pentru a finanţa proiecte precum drumuri, spitale, şcoli şi pentru a reuşi să respecte promisiuni legate de reducerea taxelor.

Raportul datoriei publice generale la PIB a crescut în toate statele în ultimii 10 ani. Guvernele din mai multe state, majoritatea europene, profită de nivelul redus al ratei dobânzii şi adună datorii care devin, inevitabil, covârşitoare.

Nivelul datoriei publice, reprezentat ca şi procent din PIB, poate arăta capacitatea unei ţări de a-şi plăti datoriile fără a face altele. Prin urmare, cu cât o ţară are procentajul datoriei mai mic, cu atât este mai prosperă din punct de vedere economic.

Spre exemplu, dacă un stat are o datorie publică de 110 milioane de euro raportat la un PIB de 100 de milioane de euro, procentajul datoriei va fi de 110%.

TOP 10

10. Grenada- 110%. Statul din Caraibe a adunat o datorie nestustenabilă în ultimii ani, fapt ce a condus la nevoia de a împrumuta din ce în ce mai mult.

9. Singapore- 110.5%. Guvernul plănuieşte demersuri pentru a creşte productivitatea şi a reduce datoria.

8. Cape Verde- 116.8%. Procentul datoriei publice a crescut într-un ritm fulger în ultimii ani, crescând de la 70% în 2010.

7. Eritrea- 119.8%. Banca Mondială menţionează ca acest stat a suferit pe urma deficitelor fiscale din ce în ce mai mult începând in 1998. Datoria publică depăşeşte 2.6 miliarde de dolari.

6. Portugalia- 126.2%. Guvernul a început procesul de reducere a datoriei încă din 2014, dar este un demers îndelungat deoarece economia a fost grav afectată de criza din zona euro.

5. Jamaica- 130.1%. Aceştia împrumută frecvent bani de la Fondul Monetar Internaţional pentru a plăti din datoriile existente. Este una dintre cele mai îndatorate ţări din lume.

4. Italia- 132.5%. Economia ţării este într-un declin ameţitor care, dacă nu va fi încetinit, situaţia va fi chiar mai dificilă decât a Greciei, spun specialiştii.

3. Liban- 132.5%. Ţara prezintă un exemplu de criză bazată pe inabilitatea de a produce încât să îşi acopere datoriile pe termen lung.

2. Grecia- 181.6%. Statul continuă să sufere după criza din 2010.

1. Japonia- 234.7%. Datoria publică a Japoniei a crescut în ultimii ani deoarece piaţa muncii se confruntă cu o îmbătrânire masivă a populaţiei ceea ce a dus la o producţie internă foarte slabă.

Chiar dacă nu se situează în TOP 10, alte state prezintă de asemenea o datorie publică destul de ridicată: Belgia( 106.7%), Spania( 99.6%), Canada( 98.8%), Franţa( 96.5%), Marea Britanie( 92.2%), Brazilia( 89.4%). 

Previous
Next